Sezonul de Toamnă în Gimnaziul Nr.65 cu genericul: „Mândră-i toamna și bogată”
Un eveniment din cel mai așteptat în Gimnaziul Nr. 65 este Toamna de Aur. Ieri, 24 octombrie în incinta instituției au fost expuse lucrările elevilor cu cele mai alese daruri specifice anotimpului, dar și-a avut loc concursul „Regele și Zâna Toamnei”.
La această sărbătoare se implică de la mic la mare pentru a ne arăta din culorile și bogățiile toamnei.
Am văzut costume inedite, numere artistice interesante, jocuri distractive, expoziții de fotografii cu tematica: „În satul meu se lasă Toamna”, ne-a bucurat ochii și gazetele de perete cu culorile toamnei, am citit din compunerile, versurile și eseurile elevilor cu titlul: „Toamna în octombrie”, am admirat compozițiile din flori, pomușoare, frunze și am văzut ce jucării reciclabile pot fi găsite „În ospeție la Zâna Pădurii”.
Mulțumim cadrelor didactice și părinților că se implică în activități de felul acesta.
Iar, câștigătorii concursului „Regele și Zâna Toamnei” sunt:
Titlul de Zâna Toamnei a revenit lui Dașchevici Lavinia (clasa a I-a) ;
Titlul de Regele Toamnei i-a revenit lui Zacuțel Sergiu(clasa a III-a).
Bravo și tuturor elevilor care au participat la concursul desfășurat ieri.