Iată-ne ajunși la sfârșitul lunii Mai, unde am marcat în mod festiv sărbătoarea “Ultimului sunet”. Elevii au fost felicitați cu finalizarea anului de studiu, iar cei mai iscusiți la învățătură au fost premiați cu diplome, medalii și aplauze.
Tot la careu ne-a onorat cu prezența și Domnul primar Alexei Boșneaga.
Dragi elevi!
Vă dorim pe parcursul verii sa vă însoțească zâmbetul, cumsecădenia, optimismul, bunăvoința.
Să acumulați pe parcursul verii energie suficientă pentru provocările ce ne vor aștepta în toamnă.
Dragi profesori!
Prin truda Dvs ați mai format încă câteva generații. Meritați tot respectul pentru ceea ce faceți și realizați.
Vă dorim sănătate trainică, perseverență, liniște sufletească, stimă și recunoștință din partea tuturor.
Dragi părinți!
Pentru că dețineți cel mai frumos și greu rol de a fi Părinte. Vă îndemnăm să fiți în continuare sprijinul copiilor Dvs. Să-i încurajați, ascultați, ajutați, dar mai ales să-i auziți.
Tuturor vă dorim o vacanță frumoasă și interesantă, cu momente vii și memorabile!